Etapa de conștientizare în vindecarea hepatitei Etapa de conștientizare în vindecarea hepatitei

Este cunoscut faptul că virușii ce produc hepatitele de tipul B și C, care fac și cele mai multe victime, stau în organism în stare latentă vreme de 10-30 de ani (adesea fără ca cel infectat să ştie că este bolnav), pentru ca brusc să „atace” şi să provoace complicaţii grave. Ei bine, ceea ce se spune foarte rar este că, la aproape toţi bolnavii care au ajuns să aibă un puseu acut al unei hepatite, acesta a apărut pe fondul unor tensiuni emoţionale puternice și al unorsentimente negative intense, care au predominat pentru o anumită perioadă de timp. Studii făcute de către medicii specializați în medicina psihosomatică au arătat că sentimentele predominante la cei care cunosc o agravare bruscă a problemelor hepatice sunt teama și/sau reversul său, adică mânia. Pe fondul temerilor legate nu neapărat de boală, ci de viitorul profesional sau material, al temerilor legate de pierderea statului sau a cuiva drag, problemele hepatice se agravează. Apoi, mânia este o emoție care se manifestă și mai agresiv asupra ficatului, fie că este manifestată sub forma acceselor de furie sau a stărilor de irascibilitate, fie că este reprimată și creează așa numita stare de frustare, care de multe ori este greu de intuit atât de cei din exterior, cât și de cel care trăiește respectiva frustrare.

Menținerea în aceste stări emoționale negative este extrem de periculoasă. Specialiştii în medicină psihosomatică au mai remarcat că starea pacientului cu hepatită se înrăutăţeşte foarte mult și cu o viteză incredibilă atunci când acesta este revoltat pe boală, atunci când trăieşte stări de supărare şi de pesimism. În schimb, atunci când pacientul se echilibrează emoţional prin odihnă, prin relaxare activă, prin tehnici yoga, prin rugăciune ori prin meditație, starea pacientului cu hepatită se îmbunătăţeşte incredibil de rapid, lucru obiectivat și de analizele de sănge. Ca atare, efortul de vindecare este necesar să fie îndreptat și în domeniul emoțiilor, care trebuie supravegheate și transformate cu aceeași tenacitate cu care este respecat regimul alimentar, de exemplu. Cum putem transforma emoțiile, vom afla în articolele urmatoare.

            Mai multe informatii despre sfaturile prezentate mai sus, precum si alte informatii necesare in procesul de vindecare a hepatitei, le puteti gasi in ghidul ce este oferit impreuna cu kitul HEPATOSINERGIC.

Synergy Plant

Nu exista nici un comentariu adaugat pana acum.

Adauga tu primul comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


Warning: Missing argument 4 for Caldera_Forms_Shortcode_Atts::allow_default_set(), called in /home2/rsyn4232/public_html/wp-includes/plugin.php on line 213 and defined in /home2/rsyn4232/public_html/wp-content/plugins/caldera-forms/classes/shortcode/atts.php on line 29

Warning: Missing argument 4 for Caldera_Forms_Shortcode_Atts::maybe_allow_revision(), called in /home2/rsyn4232/public_html/wp-includes/plugin.php on line 213 and defined in /home2/rsyn4232/public_html/wp-content/plugins/caldera-forms/classes/shortcode/atts.php on line 87