

Rolul curei de teren în vindecarea hepatitei
Uncategorized mai 10, 2015 Synergy Plant 0
Este prima și cea mai la îndemână resursă pentru reducerea tensiunii emoționale, extrem de periculoasă la bolnavii cu hepatită. Mai mult, cura de teren ajută la transformarea conflictelor interioare și a tensiunilor emoționale într-o energie psihică pozitivă, care va fi folosită într-un sens profund constructiv. Iar toate acestea se realizează prin comuniunea care are spontan cu Armonia Naturii.
Contrar a ceea ce am putea crede, la o primă vedere superficială, tot ceea ce este viu este supus, la fel ca și noi, stresului. Plantele, de exemplu, sunt supuse vara stresului căldurii, iar iarna stresului gerului, iar în plus sunt supuse mai nou la stresul extrem al acțiunii distructive a omului (prin poluare, prin defrișări, incendii etc.). Cu toate acestea, plantele găsesc mereu și mereu energia de a se regenera, de a crește și de a reface echilibrul, printr-un tainic proces, specific numai Naturii.
Noi, oamenii, avem o puternică, dar încă puțin explorată, capacitate de a intra în comuniune cu Natura, cu extraordinarul și incredibilul său echilibru. Simpla punere la unison cu anumite părți ale mediului înconjurător este de natură să ne vindece de stres și de bolile pe care el le generează, să ne ajute să găsim soluții la probleme care nu făceau decât să ne tensioneze, pe măsură ce ne gândeam mai mult la ele. Pentru a ajunge la asemene miracole, și pentru a beneficia de efectele anti-stres ale naturii sunt necesare doar două lucruri:
- Să stăm suficient de mult timp în natură.
- Să privim frumusețea naturii nu cu mintea, verbalizând interior și emițând raționamente, ci cu inima, lăsându-ne uimiți de frumusețea ei și înlocuind zgomotul gândurilor cu șoapta mută a sentimentelor pe care această frumusețe ni le induce.
Mai multe informatii despre sfaturile prezentate mai sus, precum si alte informatii necesare in procesul de vindecare a hepatitei, le puteti gasi in ghidul ce este oferit impreuna cu kitul HEPATOSINERGIC.
Nu exista nici un comentariu adaugat pana acum.
Adauga tu primul comentariu